Muzeul Naţional al Ţăranului Român are din anul 2007 o editură proprie, Martor. Dar, încă din 1991, editarea unor publicaţii într-un stil propriu, mai aproape de conceptul de carte-obiect, a fost una dintre activităţile prioritare ale muzeului. Sub semnăturile cercetătorilor şi muzeografilor noştri au apărut numeroase titluri. Unele ediţii s-au epuizat rapid, altele pot fi încă găsite la librăria muzeului: carte de specialitate (etnologie şi folclor, antropologie, sociologie, muzeologie), publicaţii bibliofile în ediţii limitate, cărţi-album, reviste, calendare, foi, pliante, mape, afişe, agende. Revista anuală de antropologie şi muzeologie, Martor, publicaţie ajunsă la numărul 24, pune în dezbatere în fiecare număr problemele actuale din domeniu şi experimentele noastre muzeografice.
***
Publicațiile Muzeului Național al Țăranului Român (Editura MARTOR) pot fi achiziționate prin comandă online sau de la punctul fizic de vânzare al Muzeului (Galeria de Artă Țărănească, str. Monetăriei nr. 3).
Dacă doriți să le achiziționați online, trimiteți o comandă fermă pe adresa de e-mail carte@muzeultaranuluiroman.ro (persoană de contact: Elisabeta Timoc). Menționați în mesaj titlurile dorite și numărul de exemplare, adresa dvs. poștală completă și un număr de telefon la care puteți fi contactat.
Putem trimite cărțile prin curier, cu plata ramburs, urmând să achitați la primirea coletului contravaloarea cărților și taxele de expediție. Taxele depind de greutatea coletului și de destinație.
De asemenea, puteți opta pentru plata în avans a cărților, urmând ca la primirea coletului să achitați doar taxele de transport.
Cont Trezorerie Sector 1: RO92TREZ701502201X015193
Cod de identificare fiscală: RO14244170
Vă mulțumim că ne-ați vizitat și așteptăm un feed-back de cititor pe adresa:
martor@muzeultaranuluiroman.ro
Cicatrice
Călin Torsan, Cosmin Manolache (coord.), 2010, 56 pg.
Eseuri care explorează realitatea cotidiană din perspectiva însemnelor cicatriciale, trecând prin etnologie, arhitectură, istorie, cultură urbană şi mitologie personală.
„Purtăm cu toţii stigmatul legăturii ancestrale: buricul. Cicatricea cicatricelor. Pecetea păcatului strămoşesc. Mă gândesc la Adam şi Eva, ca la singurii oameni fără ombilic” (Călin Torsan, p. 11) – subiect de dispută pentru medievali, care se întrebau dacă nu cumva Dumnezeu l-a plăsmuit totuși pe primul om cu ombilic, așa cum aveau să fie apoi toți ceilalți, pentru a nu-l lăsa „neterminat”. Dar atunci când i-a extras coasta din care a făurit-o pe Eva, a rămas sau nu o cicatrice?
„Există cicatrice care sluţesc, altele care conferă mister sau sperie. Impun. Multe dintre ele, dimpotrivă, produc complexe de inferioritate. Cicatricea este citită de ceilalţi. Ea este dovada experienţei-limită, dintr-un anumit moment al vieţii. De aceea, de multe ori este autoprovocată.” Tatuajul – și el o cicatrice, una „cu evoluție controlată.
Cicatricea, excepţia fizică, accidentul, născând nume: Chioru, Strâmbu, Şchiopu.
Urmărindu-ne pas cu pas întreaga viaţă. Devenind istorie. Ce sunt marile războaie, dacă nu cicatrice în evoluţia omenirii?” (Călin Torsan, p. 11)
Purtătoare a memoriei întregii noastre existențe, semne prin care omul „este revelat în unicitatea lui, în particularitatea propriilor lui acte și suferințe irepetabile și a mărcilor pe care ele le-au lăsat asupra lui” (Alistair Ian Blyth, tr.n, p.4), cicatricele pot fi reale sau metaforice, fizice sau psihice, amintiri ale unei răni, cum este cea a lui Ulise din lupta cu mistrețul de pe Muntele Parnas, sau cea a unui text măcelărit de autorul însuși din exces de zel, a tăblițelor de ceară pe care erau incizate literele de către romani sau a minții omenești marcate de gânduri și impresii.
O cicatrice mare, pe picior, rămasă de la un vaccin din copilărie, poate fi pentru un copil motiv de mândrie, căci îl deosebește de toți ceilalți, care au și ei cicatrice asemănătoare, dar mult mai mici. La fel sunt, între copii, și „semnele de bună purtare”, uneori adevărate trofee.
Cicatricele sunt ca niște vestigii de demult, un fel de șantier arheologic pe care, privindu-l, retrăim trecutul. Câte amintiri nu pot declanșa semnele unei operații de cezariană, sau acelea lăsate de vărsatul de vânt!
Prostul gust al noii arhitecturi bucureștene lasă pe trupul orașului cicatrice care ne sluțesc afectiv și estetic și pe aceia dintre noi mai înaintați în vârstă, dar mai ales generațiile mai tinere, lipsite de reperele trecutului și constrânse a-și forma gustul după clădirile urâte care răsar astăzi la tot pasul.
Toate stările și sentimentele noastre își lasă în noi urma trecerii lor, dar la fel ca urma rămasă pe trup, și cicatricea interioară este un semn că rana s-a vindecat, că timpul, ca un balsam, a trecut pe deasupra și a închis-o. Și uneori o părere de rău că durerea care concentra cândva în ea sensul vieții noastre acum nu mai este se ridică precum un abur difuz, nevăzut, din pielea încrețită și inertă a sufletului. Fugit irreparabile tempus...
Preţ: 7 lei
back to main page
(1).jpg)
.jpg)
.jpg)
