To Virtual Tour

Vara aceasta am crescut ca eroii din povești. Și am devenit cu toții mai curajoși, mai puternici și mai conștienți de ce e bine și ce este rău. A fost o vacanță atipică, cu mai puține călătorii și mai puține vizite la prieteni și bunici, cu spaime mai mici sau mai mari, dar și cu mai multe povești și timp de joacă în familie. Așa că revenim și noi cu o propunere mai neobișnuită – aceea de a petrece întreaga lună septembrie în Vacanța la MȚR.


Ne înarmăm cu povești, pensule, jocuri, dar și cu măști și alte măsuri sporite de siguranță și te așteptăm în curtea Muzeului Național al Țăranului Român să ne recuperăm vacanța printre prieteni, din 1 septembrie până pe 30 septembrie.

Costul unui atelier: 25 lei/participant. Programul, mai jos. Pentru că numărul de participanți este limitat (maximum 10), înscrierea este obligatorie și se face la numărul de telefon sau la adresa de email din dreptul atelierului ales.

Pentru siguranța participanților și a realizatorilor atelierelor, purtarea măștilor pe tot parcursul atelierului este obligatorie, la fel și respectarea celorlalte măsuri de siguranță: distanțarea fizică, dezinfecția mâinilor, a materialelor de lucru și a mobilierului, monitorizarea temperaturii.


Săptămâna I

Marți, 1 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Teatru de umbre cu Beatrice Iordan, 6+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 2 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Povești bricolate – păpuși de hârtie cu Beatrice Iordan, 6+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 3 septembrie 2020
11.00
– 12.00 Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu, 7+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742 011 027.

Vineri, 4 septembrie 2020
11.00
– 12.00 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan. 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 5 septembrie 2020
10.00
– 11.00 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0726 237 376

11.30 – 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0727 015 825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284

Săptămâna a II-a

Luni, 7 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Perna cu vise cu Ruxandra Grigorescu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 8 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Povești ștampilate cu Beatrice Iordan, 8+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 9 septembrie 2020
11.00
– 12.00 Povești bricolate – păpuși pe deget cu Beatrice Iordan, 6+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 10 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Atelier de linogravură cu Valentina Bâcu, 8+
Informații și înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742 011 027.

Vineri, 11 septembrie 2020
11.00
– 12.00 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan, 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 12 septembrie 2020
10.00
– 11.00 - Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 0726.237.376

11.30
– 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații aici și înscrieri la telefon: 0727 015 825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș , 6+
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284

Săptămâna a III-a

Luni, 14 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Povești ilustrate cu Ruxandra Grigorescu
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 15 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Povești bricolate – fluturi și flori din fetru cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 16 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Povești bricolate – ghinde din lână cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 17 septembrie 2020
11.00
– 12.00 Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu, 7+
Informații și înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742 011 027.

Vineri, 18 septembrie 2020
11.00
– 12.00 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan, 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 19 septembrie 2020
10.00
– 11.00 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 0726 237 376

11.30 – 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0727.015.825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș, 6+
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

Săptămâna a IV-a

Luni, 21 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Cusături cu paiete și mărgele cu Ruxandra Grigorescu
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 22 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Teatru de umbre cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 23 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Povești bricolate – Broșe sau insigne din lână cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 24 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Atelier de linogravură cu Valentina Bâcu, 8+
Informații și înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742.011.027.

Vineri, 25 septembrie 2020
11.00
– 12.00 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan, 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 26 septembrie 2020
10.00
– 11.00 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 0726 237 376

11.30 – 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0727 015 825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș, 6+
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

Săptămâna a V-a

Luni, 28 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Pictură pe diverse suporturi cu Ruxandra Grigorescu
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 29 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Povești ștampilate cu Beatrice Iordan, 8+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 30 septembrie 2020
11.00 – 12.00 Povești bricolate – Personaje fantastice din obiecte din natură cu Beatrice Iordan, 8+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.



Ateliere de cusături, pictură pe diverse suporturi și povești ilustrate cu Ruxandra Grigorescu
Desen
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.
Colaj
Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)
Cusături
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem, sau nu, nod la ață, să coasem un nasture.
Atelierul de pictură pe diverse suporturi
Întâi și-ntâi despre culori. Ce fac când se întâlnesc pe paletă, pe hârtie, pânză, sticlă sau lemn. Apoi cum le facem să ”danseze” după cum le cântăm noi. Și despre NON-CULORI, ALB ȘI NEGRU, ZI și NOAPTE. Adică un ABC al picturii în povești extra-colorate și-nsorite (sperăm, totuși, nu exploziv caniculare).
Pentru copii de peste 6 ani.

Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan
(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)
Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești...

Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii..
Atelier recomandat copiilor peste 6 ani

Povești bricolate cu Beatrice Iordan
Acest atelier este pentru întreaga familie, copiii (peste 6 ani) și părinții trebuind să ducă la bun sfârșit, împreună, crearea unor personaje de poveste.
Pornind de la povești deja existente sau inventate de coordonatorul atelierului sau chiar de către copiii participanți, vom crea păpuși, marionete, măști, castele și câte și mai câte, folosindu-ne de diverse materiale: sârmă, lut, lână, hârtie, lemn, aceasta nu înainte de a lua cunoștință, de a simți și pipăi materialele cu care vom lucra.
În atelier se pune accentul pe bricolaj - pe construcția de păpuși și decoruri, și nu pe jocul teatral propriu-zis.
Recomandat copiilor peste 6 ani.

Povești ștampilate cu Beatrice Iordan
Pornind de la imagini vechi din arhivă vom încerca să refacem un pic lumea satului românesc de odinioară.
Vom observa diferite tipuri de case și așezări, formele de relief unde se întindeau satele, animalele care mișunau prin ograda casei, grădinile pline de flori și vegetație, oamenii care animau satul, biserica, lăutarii…
Recomandat copiilor peste 8 ani.

Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu
La atelierul de construit jurnale de vacanță, îți vei construi jurnalul după chipul și asemănarea personajului/ personajelor de poveste preferate sau a vacanței ideale. Te poți gândi la o fortăreață închisă sau păzită cu strășnicie de un balaur cu șapte capete sau de un dragon adormit, în care gândurile tale să fie ferite de ochii celorlalți. Sau poți să-l construiești sub forma unul balon pregătit să te poarte în ținuturi îndepărtate. Ori, de ce nu, sub forma unui palat, în care se pregătește cel mai important bal al anului și la care-ți inviți toți prietenii.
Recomandat copiilor peste 7 ani.

Atelierul de linogravură cu Valentina Bâcu
La atelierul de linogravură, te provocăm să te întorci puțin în timp și înspre tine. „Săpând” după inspirație și după atenție la detalii și la simplitate. Regăsind plăcerea de a realiza manual și de a produce serii, dar fără a apela la tipar sau imprimantă. Doar cu o bucată de linoleum, dăltițe, cerneală colorată și multă imaginație.
Atelier recomandat copiilor peste 8 ani.

Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu
În timpul atelierelor de pictura din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri sfinți babe bomboane iarbă cer lună cai frunze lapte cu cereale mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80.

Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta
Ceramica este un meșteșug vechi - de la începutul timpului oamenii au modelat pământul, iar apoi l-au ars, cu ajutorul focului, pentru a-și construi recipiente, unelte, piese arhitecturale, obiecte de cult etc. În prezent, ceramica a evoluat la rang de artă. Vom explora împreună tehnicile de modelaj ale pământului și vom trezi curiozitatea în ceea ce privește arta ceramică.
Pentru copii de peste 6 ani.

Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.


 



 

 

Events

S-a înfiinţat Asociaţia pentru Muzeul Ţăranului
MNŢR pe Twinkl
VINUL MUZEULUI ȚĂRANULUI
MNȚR a primit Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române
The National Museum of the Romanian Peasant relaunches its virtual tours
Diplomă aniversară
SUSȚINEȚI MUZEUL NAȚIONAL AL ȚĂRANULUI ROMÂN!
Diplomă UNESCO
Calendarul 2021
Muzeul virtual al Copilăriei
We wear culture: De la Coco Chanel la portul tradițional românesc
Revista MARTOR disponibilă online
Atelier 360
Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău au devenit instituţii partenere

Din muzeu

MARTOR nr. 25/2020 // MARRIAGE-MAKING AMONG ROMA IN CENTRAL AND EASTERN EUROPE: PRACTICES, IMAGINARIES, ECONOMIES
Ethnophonie CD 28

Texts & Contexts

Al. Tzigara-Samurcaş - Scrieri despre arta românească
Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare

Ţăranul Povestit

Povestea mărțișorului


 
closed