Catre Tur Virtual

Muzeul Naţional al Ţăranului Român are din anul 2007 o editură proprie, Martor. Dar, încă din 1991, editarea unor publicaţii într-un stil propriu, mai aproape de conceptul de carte-obiect, a fost una dintre activităţile prioritare ale muzeului. Sub semnăturile cercetătorilor şi muzeografilor noştri au apărut numeroase titluri. Unele ediţii s-au epuizat rapid, altele pot fi încă găsite la librăria muzeului: carte de specialitate (etnologie şi folclor, antropologie, sociologie, muzeologie), publicaţii bibliofile în ediţii limitate, cărţi-album, reviste, calendare, foi, pliante, mape, afişe, agende. Revista anuală de antropologie şi muzeologie, Martor, publicaţie ajunsă la numărul 24, pune în dezbatere în fiecare număr problemele actuale din domeniu şi experimentele noastre muzeografice.

***
Publicațiile Muzeului Național al Țăranului Român (Editura MARTOR) pot fi achiziționate prin comandă online sau de la punctul fizic de vânzare al Muzeului (Galeria de Artă Țărănească, str. Monetăriei nr. 3).

Dacă doriți să le achiziționați online, trimiteți o comandă fermă pe adresa de e-mail
carte@muzeultaranuluiroman.ro (persoană de contact: Elisabeta Timoc). Menționați în mesaj titlurile dorite și numărul de exemplare, adresa dvs. poștală completă și un număr de telefon la care puteți fi contactat.

Putem trimite cărțile prin curier, cu plata ramburs, urmând să achitați la primirea coletului contravaloarea cărților și taxele de expediție. Taxele depind de greutatea coletului și de destinație.

De asemenea, puteți opta pentru plata în avans a cărților, urmând ca la primirea coletului să achitați doar taxele de transport.
Cont Trezorerie Sector 1: RO92TREZ701502201X015193
Cod de identificare fiscală: RO14244170
  

Vă mulțumim că ne-ați vizitat și așteptăm un feed-back de cititor pe adresa:
martor@muzeultaranuluiroman.ro

 

Donaţia Familiei Victoria, Diana şi George Tzipoia către Primăria Municipiului Bucureşti




Donaţia Familiei Victoria, Diana şi George Tzipoia către Primăria Municipiului Bucureşti

George Tzipoia, Virgil Ștefan Nițulescu, 2013, 96 p.

Catalogul expoziţiei „Donaţia familiei Victoria, Diana şi George Tzipoia către Primăria Municipiului Bucureşti”, organizate la Muzeul Naţional al Ţăranului Român în perioada august-septembrie 2013.

Pe vremea când valorile fundamentale ale culturii noastre erau puse în umbră de aspirația spre puterea politică, cu 20 de ani înainte de a avea loc această expoziție, pictorul Alexandru Tzipoia revenea în viața culturală, după ce „în timpul regimului comunist alesese exilul interior, refuzând să intre în jocul cu miză nulă al «artei» propagandistice.” (Dr. Virgil Ștefan Nițulescu, p. 3). Nu s-a bucurat însă de recunoașterea pe care ar fi meritat-o. Artistul a rămas fidel artei „pure”, fiind lipsit de aplombul cu bătaie pragmatică al multora dintre colegii de breaslă, precum și de înclinația facilă spre monden. Comuniștii îl excluseseră și îi interziseseră organizarea de expoziții. Pasionat nu numai de arta plastică, ci și de muzică, Alexandru Tzipoia a creat deseori asemenea unui muzician, într-un mod simfonic, dedicându-și multe dintre lucrări chiar instrumentelor muzicale. A valorificat cu profunzime și sensibilitate arta tradițională, fără a rămâne străin de tendințele din restul Europei.

Fiul său, George Tzipoia, îl urmează, nu ca un simplu continuator și cu atât mai puțin copiindu-l. Trăiește în Elveția, dar în arta sa răzbate originea românească, în cicluri cum ar fi Aripi sau Stele. Împreună cu soția lui, Victoria, și cu fiica lor, Diana, el s-a străduit timp de mulți ani să doneze României o parte din opera familiei lor, precum și o parte a colecției de artă tradițională românească strânsă de-a lungul vremii, întâmpinând însă dificultăți care ne amintesc de donația lui Brâncuși, refuzată de Statul Român în ciuda insistențelor și eforturilor artistului. Expoziția găzduită de MNȚR a avut menirea de a face cunoscută publicului impresionanta donație.

Prea puțin reprezentat în muzeele din România, Alexandru Tzipoia și-a dorit crearea unei Case-Muzeu în locuința familiei. Pictor de șevalet, sculptor, desenator, gravor, ceramist, monumentalist (mozaic), autor de tapiserii și de proiecte de tapiserii, de pictură bisericească, al unei broderii dedicate lui Ștefan cel Mare, el a fost „un artist de anvergură europeană” (George Tzipoia, p. 8). Această operă a fost donată României de către urmașii lui chiar în casa artistului, unde a fost creată vreme de 50 de ani și în care el și familia sa au fost supuși persecuțiilor comunismului. Aici se găsesc și obiectele de artă de care i-a plăcut să se înconjoare, alături de colecțiile de artă populară (icoane pe sticlă și lemn, ceramică, obiecte populare din lemn, țesături etc.), de mobilierul de epocă, albume de artă, cărți, fotografii, documentația operei sale și întreaga operă a fiului său.

Preţ: 27 lei




înapoi la pagina principală
 
inchis