Muzeul Naţional al Ţăranului Român are din anul 2007 o editură proprie, Martor. Dar, încă din 1991, editarea unor publicaţii într-un stil propriu, mai aproape de conceptul de carte-obiect, a fost una dintre activităţile prioritare ale muzeului. Sub semnăturile cercetătorilor şi muzeografilor noştri au apărut numeroase titluri. Unele ediţii s-au epuizat rapid, altele pot fi încă găsite la librăria muzeului: carte de specialitate (etnologie şi folclor, antropologie, sociologie, muzeologie), publicaţii bibliofile în ediţii limitate, cărţi-album, reviste, calendare, foi, pliante, mape, afişe, agende. Revista anuală de antropologie şi muzeologie, Martor, publicaţie ajunsă la numărul 24, pune în dezbatere în fiecare număr problemele actuale din domeniu şi experimentele noastre muzeografice.
***
Publicațiile Muzeului Național al Țăranului Român (Editura MARTOR) pot fi achiziționate prin comandă online sau de la punctul fizic de vânzare al Muzeului (Galeria de Artă Țărănească, str. Monetăriei nr. 3).
Dacă doriți să le achiziționați online, trimiteți o comandă fermă pe adresa de e-mail carte@muzeultaranuluiroman.ro (persoană de contact: Elisabeta Timoc). Menționați în mesaj titlurile dorite și numărul de exemplare, adresa dvs. poștală completă și un număr de telefon la care puteți fi contactat.
Putem trimite cărțile prin curier, cu plata ramburs, urmând să achitați la primirea coletului contravaloarea cărților și taxele de expediție. Taxele depind de greutatea coletului și de destinație.
De asemenea, puteți opta pentru plata în avans a cărților, urmând ca la primirea coletului să achitați doar taxele de transport.
Cont Trezorerie Sector 1: RO92TREZ701502201X015193
Cod de identificare fiscală: RO14244170
Vă mulțumim că ne-ați vizitat și așteptăm un feed-back de cititor pe adresa:
martor@muzeultaranuluiroman.ro
Războiul împotriva ţărănimii. Anii colectivizării (1949-1962)
Mihai Gheorghiu, Cosmin Budeancă, Octavian Roske, 2012, 96 p.
Catalog de expoziţie, cuprinzând date referitoare la colectivizarea agriculturii în România: studii ştiinţifice, mărturii, interviuri, documente.
„În mod concret, colectivizarea este o operațiune care ține de represiune și de furtul proprietății particulare, pentru formarea proprietății de stat și cooperatiste. Țelul final este formarea unei clase de muncitori agricoli „eliberați” de orice conștiință istorică, capabili să producă hrană pentru întreaga societate comunistă. Țăranul este, pentru comunism, clasa cea mai înapoiată, cea mai refractară la schimbarea revoluționară, clasă care poartă cu sine cele mai multe reziduuri istorice, economice, culturale, religioase și etnice. Modernitatea comunistă privește țăranul însuși ca pe un reziduu istoric care trebuie eliminat, anihilat în substanța sa. Țăranul poartă, din punctul de vedere al comunismului, toate bolile metafizice și istorice posibile, este religios, este legat de pământ, este conservator. Astfel, colectivizarea este totodată o operațiune de curățare și de educare, de reconstrucție a țesutului social prin intervenția represivă a politicului... România este invitată la disoluția memoriei sale identitare, istorice, la ștergerea oricărei urme care ar putea pune problema delicată a răspunderilor reale. Ștergerea memoriei servește numai unui viitor la fel de confuz și ignar ca și trecutul victorios al acelora care au condus o țară la dezastru și o mai conduc încă.” (p. 10, s.n.)
Colectivizarea agriculturii a fost cel mai dur aspect al primilor ani de comunism în zonele rurale, unul dintre scopurile ei fiind distrugerea lumii tradiționale a satului românesc și a întregii societăți. Țăranii reprezentau mai mult de 70% din populație, iar perioada îndelungată, de 13 ani, în care s-a desfășurat colectivizarea, precum și eforturile considerabile depuse pentru a o duce la capăt arată cât de importantă a fost ea pentru comuniști. Procesul s-a desfășurat după model sovietic, implicând aceleași mecanisme legislative și aceleași instituții ale statului, prin folosirea terorii și violenței, duse uneori la extrem.
„În perioada care a urmat, în strânsă legătură cu modelul sovietic, liderii comuniști nu au ezitat să genereze și să implementeze un întreg arsenal de metode, cele mai importante fiind cele legislative: decrete, decizii, hotărâri ale Consiliului de Miniștri, toate având drept scop asigurarea unui cadru legal pentru o serie de acțiuni cu caracter represiv împotriva „chiaburilor” și a țăranilor care refuzau să se înscrie în gospodării.” (p. 14)
În martie 1945, printr-o reformă de început, li s-a dat pământul luat de la chiaburi și boieri țăranilor care aveau pământ puțin sau deloc, pentru a dezbina populația satelor, iar apoi li s-a luat și acestora din urmă ceea ce li se dăduse, fiind înglobați în colective. La început, în anii ’45-’46, liderii comuniști (Ana Pauker, Petru Groza, Teohari Georgescu) negau vehement că ar avea intenția de a colectiviza agricultura în România. La fel ca împroprietărirea țăranilor săraci, această dezicere de idealul colectivizării a fost folosită electoral. În realitate, începând cu 1948 colectivizarea îi va lăsa fără pământ pe toți locuitorii satelor.
Aceștia s-au opus vehement, dar la cel mai mic act de nesupunere puteau fi deportați, stabilindu-li-se domiciliu forțat, puteau fi întemnițați sau condamnați la ani grei de muncă silnică. Mulți au fost uciși în timpul revoltelor care au avut loc în toate zonele țării.
Preţ: 17 lei
back to main page
(1).jpg)
.jpg)
.jpg)
